Acel om.

Acel om care cândva era plin de viaţă... Acel om care se aşeza la umbra cireşului ,   istovit , slăbit .Acel om care îţi sărea în ajutor , indiferent dacă te cunoştea sau nu. Acel om care acum nu mai este..Leucemia la doborât se pare ....O ultimă lacrimă  i se scurse, era prea târziu  pentru a mai face ceva... A murit singur  , sperând , luptând pentru a mai trăi , aşteptându-şi copii , nepoţii, care altă dată îi umpleau sufletul de fericire, iubire,  nepoţii care aşteptatu cu nerăbdare să-l revadă  , să-l îmbrăţişeze , măcar pentru ultima dată.N-a fost aşa..Copii nu au fost aproape,nici nu vreau să ştiu ce a fost în sufletul lui   atunci... singur , stingându-se încet încet  pe patul de spital... Mereu m-am întrebat de ce El   îi ia mereu pe cei  buni. De ce nu-i ia pe cei răi ? De ce?Suntem niste oameni rataciti, ce colindam cararile vietii, dar cati stim incotro ne ducem, ce tinta, ce sens avem?…Cu aceelasi program monoton zi de zi, prea ocupati sa mai vedem si micile lucruri bune pe care viata ni le ofera… Acum nu mai putem da timpul înapoi , nu mai putem schimba nimic. Mereu apare acel " dacă ".  " Dacă aş fi fost acolo " , daăc ai fi fost , dar uite că nu ai fost...  Îmi pare nespus de rău, îmi pare nespus de rău, nu-l mai văzusem de câteva luni bune,  mereu întreba de mine.N-am fost la înmormântare.... am vrut doar să-mi aduc aminte de el exact aşa cum era...Cum se aşeza  la umbră,pregătindu-şi ceva de mâncare , ori citind... Încă nu-mi vine să cred  , asta e acum s-a dus... . " Lângă Dumnezeu eşti pregătit pentru orice"